Asa am fost si eu; si o faramita din mine inca mai simte efectul cutremurului. Ma catar spre iesirea din prapastie,vad deja soarele si zambesc. Simt cum mi se incalzeste corpul de o fericire nemarginita. O lumina puternica imi atinge vederea. Ma ustura ochii...Era ora 14,m-am trezit din visul meu placut. Buna dimineata viata de cosmar.
Afara e innorat si e frig..e mult,mult prea trist. Trebuie sa se gaseasca un sfarsit durerii pe care o simt cand nu visez. M-am saturat de toate astea. Drame,urlete,vorbe fara rost. Vreau sa mor si vreau acum. De ce mai respir? De ce ma mai chinui..?
Era ora 13:30,soarele puternic ma dezmiarda printre bratele ranite si ucise ale copacilor mei dragi. Imi tarasc picioarele amortite pe podea pana la geam si-mi spun in minte,in timp ce privesc in gol: lumea mea pare sa-si revina la normal.
Zilele trec,iar eu realizez ca viata mea e ciudata. Sunt pierduta si n-am incredere in nimeni. Dar niciodata nu m-am simtit mai bine ca acum. Ma simt ca o regina de alb in mainile unui incepator. Incerc sa am grija de toti si de toate,iar in schimb toti vor sa ma doboare.
Singuratatea e o prostie,suferinta e degeaba iar ingerii..vedeti voi..nu exista. Nu exista inca.
Sunt libera,deschisa unui nou inceput. Visez cu ochii deschisi,mai vars o lacrima. Dar uit incet incet de tot.
Am cei mai buni prieteni de pe pamant. Zambesc,dansez si traiesc viata din plin
Nu te baza pe nimeni sa-ti conduca viata. Caci odata ce ii pierzi esti lasat fara nimic si nu stii cum sa incepi sa traiesti. Si nu mai are cine sa te ajute..
Zambeste-ti de fiecare data cand te privesti in oglinda.
Nu uita ca esti mai bun decat ei.
