Majorat..pacat.

In postul de azi as vrea sa va povestesc ceva despre unul dintre fiii nasilor mei pe nume Vladut. El si-a serbat ieri minunata varsta de 18 ani. Dar pacat ca nu a putut sa se bucure de ea ca un baiat normal..
Vladut nu-si poate misca mainile si picioarele cum trebuie si nici nu poate vorbi. Este tot timpul dependent de cineva.
Il vedeam ieri cum statea in bratele mamei lui care dansa cu el in mijlocul multimii. Era atat de fericit. Se vedea pe fata lui. Desi incerca sa vorbeasca,sa ne spuna ca ii pare bine ca ne vede...nu putea. Scotea vesnicele lui sunete ciudate.
Cand stau si ma gandesc la el,ca toata viata a stat pe o canapea si s-a uitat in tavan visand la cine stie. N-a iesit niciodata cu baietii la un fotbal,n-a simtit ce-i dragostea. N-a facut un om de zapada,nu s-a jucat in fulgii de nea. E atat de trist vazandu-l cum se uita la tine si ar vrea sa-ti spuna ceva. Ar vrea multe...
Ma gandesc ca nu va avea niciodata o familie fericita,copii de care sa se bucure la batranete...care batranete? Mi-au spus ca un copil ca el nu traieste foarte mult..
In zadar parintii lui au incercat sa-i trateze boala asta cumplita.
In orice caz. Ii urez la multi ani lui Vladut,ca a ajuns si el major si multa multa sanatate. Poate vreodata...o minune.