Scrisoare

Dragul meu,
Stau aici aproape de miezul noptii si ma gandesc la tine. Nu stiu de ce fac asta fix acum.
Afara ploua. Stropii aia blesemati imi aduc aminte de lacrimile mele. Lacrimi amare varsate de dor. De dorul cui? De dorul celui caruia nu i-a fost mila sa-mi smulga cu sete inima din piept si sa-mi farmece visele cu imbratisari tandre si saruturi calde ale unui inger decazut.
Imi ridic privirea catre cel mai drag lucru din camera asta mohorata. Mi-ai oferit candva o mica bucata de hartie. Ai reusit cumva sa-ti pictezi cu grija pe ea chipul perfect. Stiai ca va fi o schita speciala pe care o vei darui cuiva care ar da orice pentru tine.
Ma uit in privirea ta,scufundandu-ma parca in albastra Mare Neagra si incerc sa gasesc printre fire de nisip ganduri de aur si niste comori ascunse numite sentimente.
Incerc sa-i explic reflectiei tale durerea mea. Se uita la mine si nu-mi raspunde. Urechea ta e prea departe ca soapta buzelor mele sa ti-o incalzeasca. Si incep sa tip la ea printre roua ce se topeste pe obrajii mei fierbinti de dor: "De ce imi faci asta?!". Rasuflul meu atat de epuizat imi mai da un impuls: "De ce ma lasi sa sufar printre atatia oameni care se hranesc din sufletul meu?".
Ma trantesc efectiv istovita pe covor. Ce ma fac acum? Te doresc atat de tare langa mine incat mi se cutremura tot corpul de o durere cumplita. Stau cu ochii inchisi,stransi bine...durerea mi-a paralizat miscarile. Parca iti aud pasii,sunetul vocii. Nu mai rezist,ma torturezi.
Dorul de tine e ca lipsa de stupefiante,ma sufoc si mor fara dragostea ta. As face orice sa ajung la tine acum.
Cate nopti au trecut de cand ai plecat? Am atatea sa-ti spun...De ti-ar pasa macar putin de ce indrug eu aici. Ma intreb daca iti aduci aminte macar intr-o nenorocita de secunda ca exist. Vorbesc doar tampenii si nu stiu ce sa insir. Cum sa-ti explic ca fara tine viata mea ar fi stearsa si fara sens? Stiai ca si un curcubeu lipsit de o singura pata de culoare e mort? Asa sunt eu fara ochii tai albastri. Singura culoare care imi lipseste acum.
Gandindu-ma cum le placeau degetelor mele sa se joace de-ascunsa prin parul tau moale,mostenit de la batranul soare,de la care ai invatat sa zambesti atat de dragastos si dulce;incep din nou sa plang si sa sper la un miracol.
Ceasul asta tampit imi rade in fata. Ticaie insistent fara sa se miste. Iti jur ca-mi vine sa-l pocnesc! Cifrele din calendar se alearga pe-o amarata de foaie,insa eu mi-am pierdut pixul cu care le asezam la locul lor. Nu mai am notiunea timpului. Trece extrem de greu,parca s-a oprit.
Stiu doar ca sufletul meu e gol si ca ziua ploua;iar noptile nedormite ma fac sa vreau sa mor.
Ma gandesc acum la optimismul meu,la cum vad in tine restul vietii mele...Esti tot ce-mi doresc si-mi voi dori vreodata. Esti omul cu care vreau sa impart totul pana cand imi voi da ultima suflare in bratele tale triste si invechite de vreme.
Adu-ti aminte de ce zic acum. Nu indraznesc sa mint...Dragostea ta pentru mine e totul: mancare,oxigen,apa,viata. Nu vreau sa te pierd.
P.S.: Te iubesc. Si te rog...vino acasa pentru numele lui Dumnezeu!

Pentru cea mai draga persoana din viata mea..

desen by Lavinia Avramescu.