Prieten de soarta

Ea stia ca el nu-i poarta niciun gram de pasare. Renuntase in final la orice credinta. Drumul ei fiind anevoios in spate,obosita de dulce chin. Diminetile erau seci si inca se intreba care e de fapt motivul pentru care-si mai nastea capul din perna ce o iubea.
Ce nu stia ea insa,e ca el se trezea diminetile cu o ora mai devreme,ca sa poata sa ajunga la liceu. Geamul clasei lui,cel mai din stanga,dadea direct in fata blocului ei. Statea si o astepta sa iasa,doar ca sa o priveasca.
Ea nu l-a vazut niciodata,fiindca nu mai stia sa-si tina capul sus dupa ce-a fost desprins violent de umarul lui. Mergea adormita,injurand circumstantele,sa ajunga la masina.
El statea sprijinit de coltul peretelui si o privea in gol. O admira din fruntea ultimului sarut,pana la varfurile despicate ale parului ei zapacit. Da,da. Asa era si ea,zapacita si visatoare. Mereu se impiedica de doua ori inainte sa deschida usa masinii. Era farmecul ei,dragalasenia intruchipata. Si el o privea zambind,cand in incercarile ei rastalmacite de a scoate masina din curte,se lovea de gardul viu din spatele ei. Aproape de fiecare data.
Pleca incet si grijluiu,fredonand melodiile ei de suflet. O auzea,fiindca avea geamul deschis ca sa-si aprinda tigara matinala. In adierea racoroasa a zilelor posomorate de liceu,mirosul de flori al parului ei ii ajungea in simtiri. El n-a avut nicicand curaj.
Doi prosti ce suspinau in tacere.