Singurul meu animalut..

Imi aduc aminte ziua aia cand am mers la magazinul de animale.
Era o zi ploioasa de 14 aprilie,primavara...
Mama mi-a promis ca imi ia un porcusor de guineea.
M-am uitat in cutiuta aia plina cu chestii mici si pufoase care alergau de colo colo.
I-am spus mamei ca-l vreau pe ala maro cu creasta...ca seamana cu un leu punkist.
L-am luat,i-am pus un nume,i-am ales o cusca portocalie si l-am adus in brate.
Cand imi amintesc ca era un ghemulet nevinovat pe care imi era si frica sa-l iau in brate.
Dar apoi eram incantata si ma jucam cu el in fiecare zi..
Cu timpul s-au indragostit toti de el si a devenit un membru important al familiei.
Intr-un an s-a facut cat un pui de catel..si tot la fel de jucaus.
Din pacate insa,dupa 2 ani jumate mi s-a stins in dimineata de 4 noiembrie..
L-am privit in cusca lui cum statea cu ochii inchisi intins pe paturita lui roz.
Nu-l vazusem niciodata asa linistit si mai ales cu ochisorii inchisi...nu avea liniste niciodata.
L-am mangaiat pe cap si am fugit in camera mea plangand;nu mai rezistam sa-l vad asa.
Azi cand am ajuns acasa ma uitam la cusca goala si simteam cum mi se pun pietre in stomac..
Paturita lui roz la fel de goala varata intr-un colt.
Stau aici pe scaun si la mai putin de 1 metru,locului ii lipseste ceva.
Ma uit in gol sperand ca macar printr-un miraj am sa-l mai vad acolo.
Si atat as vrea sa-l mai vad cum se agata de marginea custii,sa ma trezeasca din somn cand bea apa,sa-l mai hranesc pe ascuns la 11 noaptea...as da orice sa mai strig macar la el odata.
Totul in camera asta mi se pare fara culoare,trista...e un sentiment ce nu-l pot descrie.
Il vreau inapoi chiar daca nu-l merit..si nimeni n-o sa ma creada.
Dar totul mi se pare in zadar..
Adio!


"Mi-a murit singurul lucru la care nu am tinut cum ar fi trebuit"