Azi se incalzise afara,insa era atmosfera aceea dinaintea ploii. Totul era static,linistit..nu se auzea niciun sunet. Paseam incet pe malul Muresului. Nu ma grabeam si nu ma grabea nimic. E vineri. Imi placea sa gust din singuratate. Incerc sa descriu pe cat de bine pot sentimentele divine care m-au cuprins in minutele carora nu le-am tinut sir spre casa. Mergeam parca pe loc si ma uitam in jur. Vedeam parca totul in alb negru. Dar era superb,caci printr-o bataie a vantului am simtit cum ma cuprinde un fior, comfort si fericire domoala. Ma simteam bine in mediul meu solitar. Imi revedeam parca vechii prieteni,desi morti acum. Copacii nu se miscau,iarba era uscata iar raul Mures mai infrigurat ca niciodata. Am ridicat privirea spre cer ca sa simt cum ma racoreste vantul. In schimb am vazut norii cum se inghesuiau sa ascunda soarele. Am plecat din nou privirea printre ale noastre. Ma uitam iarasi in jur,de data asta la felul cum bate lumina pe copaci si pe asfalt. Unde intorceam capul,in fiecare bataie de lumina imi regaseam amintiri,parca scoase din adancul sufletului. Amintiri si viziuni pe care doar eu le stiu. Drumul mi se scutura in fata ochilor,se schimba,dandu-mi viziunea zilelor,lunilor si anilor care au trecut. Ma vedeam pe mine in fata ochilor,intr-o vara,cu doua codite pe o bicicleta pe patru roti. Apoi brusc imaginea mi s-a schimbat cand am intors capul cu cativa ani mai tarziu, dandu-ma cu rolele prin parc. Totul s-a schimbat apoi intr-o dupamiaza ploioasa de toamna cand ma plimbam cu cea mai buna prietena a mea de pe atunci,incolo catre podul Decebal,povestind tot felul de minunatii. Dintr-o data am zambit. Peisajul s-a schimbat in vara trecuta. Era seara,eu cu prietenul meu si cu Ade,mergeam catre polivalenta. Iar eu doar ce ma intalnisem cu niste prieteni vechi. Ma vedeam din spate,nonsalanta cu tigara in mana dreapta. In stanga..tineam altceva. Ultimul flashback care m-a lovit a fost si cel mai frumos. Incepuse parca sa-mi ninga in fata ochilor si ma vedeam pe mine si pe el plimbandu-ne in zapada. El incercand sa ma inveseleasca cu cate un bulgare la fiecare pas. M-am oprit caci ajunsesem intr-un punct in care am realizat ca aveam o singura melodie pe repeat. Asta imi dadea starea aceea divina,desi eram singura.
Apoi dintr-o data,de departe am vazut ceva. Cineva venea catre mine. Am realizat ca eram eu. EU?! Ce caut eu acolo? Eu sunt aici.
Eram eu,cu un zambet siret pe fata. Aveam soare in ochi si parul ravasit. Parca venisem dintr-o lume in care fiecare zi era duminica. Ma vedeam,mergeam vesela. Trageam soarele dupa mine ca un balon. Hei! Aveam si castile in urechi..normal. Ce ascultam acolo? Veneam din partea cealalta a malului,dinspre rasarit...dinspre el. Am observat ca priveam apusul si ma uitam cu caldura la natura vie ce ma saluta.
M-am oprit fata in fata cu mine. N-am indraznit sa ma intreb ceva. Amandoua stiam incotro sa mergem. Am luat-o spre casa,pas langa pas. Ne tineam in acelasi fel geanta,iar mana dreapta ne-o miscam la fel. Parca mergeam pe langa o oglinda,doar ca era opusul meu. Eu eram trista,iar cealalta eu era vesela. Ce mi se intampla oare?
Am intrat pe usa casei mele,nu era nimeni. Ea..a intrat dupa mine. M-am descaltat. La fel de imprastiat cum o faceam eu,o facea si ea. Ne-am pus amandoua gentile pe pat. Eu mi-am asezat sacoul pe pat,iar ea camasa pe scaun. Hei! Asa fac eu cand nu am scoala! Stai putin...
A mers si a deschis geamul,ceea ce as fi facut si eu daca eram intr-o buna dispozitie. Ma uitam uimita.
A venit din nou si s-a asezat in fata mea. M-am privit pe mine in ochi. A fost cel mai ciudat sentiment pe care l-am trait vreodata.
Incet incet,cealalta eu a inceput sa dispara. Am intrebat-o speriata: unde te duci?? Ea mi-a zambit trist si a disparut de tot. Camera mea era acum la fel de gri ca inainte.
Unde a plecat fericirea mea? Te intorci....duminica? [partea a IIa aici]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu