Blank

Orasul e din nou invalmasit. Arata de parca cineva a sters tot pamantul si ne-a lasat sa umblam pe nimic. Alb,stralucind culori. Sunt peste tot lumini incetosate care-mi lumineaza prea putin calea. Ma uit in spate pe zapada fara de urma,doar eu am trecut pe aici. Incep sa rad in scarba,nici macar frigul nu ma agreeaza. Imi intra direct in gat si ma sufoca. Cineva chiar vrea sa ma vada sub nimicul ce noi obisnuiam sa-l numim pamant. Daca nici macar o nefiinta nu ma poate agreea,cum pot fi iubita de o fiinta?
Tot ce pot sa fac e sa ma intoc in frigul pal de acasa unde toti se prefac ca sunt fericiti. Casa e impodobita toata cu fel de fel de funde,flori,lumini si..nimicuri. Si asteptam ce? O zi in care totul va fi la fel,doar ca in plus,avem un copac imbracat cu toate prostiile in coltul camerei. Si sub el si anul asta,orice ar fi..nu-mi aduce mie nicio fericire.
Ma uit pe geam si ma pierd in golul de jos. Imi vin in cap atatea ganduri si iluzii,ca desi nu se intampla niciodata,nu stiu de ce mi le fac. Sa ma simt eu bine,sa se simta casa mai plina? Sa ma rog? Poate. Am vreun motiv? Prea multe. Ma asculta cineva? Nu va mai sinchisiti.
Maine e o noua zi,in care cu totii sarbatorim ca am reusit sa mai trecem printr-o saptamana de nopti dormite prea putin,dureri de cap si nervi intinsi pana la punctul de pocnire. Se vor ciocni si se vor sparge sticle. Pentru o seara imi pun o masca colorata pe chipul meu urat de lume. Imi sterge toate grijile si problemele,amintirile si tot ce ma apasa. Rad,rad cu pofta. Rad de rasul meu si al tau,al lui,al ei,al lor. Dansez,dansez zambind,dansez cu ochii inchisi,dansez in brate. Ma destind,uit,cant. Ajung apoi in patul meu din nou,poate voi plange,poate nu. Dar in sufletul meu oricum va fi un gol,la fel ca si-n pamant..

Poate ca

Mi-a venit un gand dureros in minte,asa ca m-am prabusit in pat. Priveam in gol tavanul de deasupra mea,adancita intr-o stare de transa. Am simtit un gol in piept,care imi cuprindea tot corpul. Imi venea sa plang,dar m-am abtinut,am zis: mai bine nu.
Mi-am scuturat putin capul sa ma trezesc si m-am ridicat din pat. M-am dus sa ma privesc in oglinda. Parul meu e alergat in toate partile,ochii-mi sunt tristi si obositi iar expresia fetei mele exprima efectiv mila. Dar imi spun: stii,esti totusi draguta,la prima vedere pari o fata timida,la locul ei. Tare pacat ar fi daca langa mine ar sta persoana mea la..6 ani. Cred ca mi-ar spune ca nu ar vrea sa creasca pentru a deveni asa ceva. Sau poate nici macar nu m-ar recunoaste.
Imi aduc aminte ca abia asteptam sa ajung la 15 ani,sa vad cum e. Imi doream sa fiu mai mare,sa fiu la liceu,sa fiu mai responsabila. Of cata naivitate e in mintea unui copil ! O vreau inapoi,alaturi de toata nepasarea.
Si ce-am facut eu? Ah,m-am aruncat cu capul inainte. Iar? Da normal..eu trebuie neaparat sa bag mana in foc si sa ma ard. Nu ma invat minte niciodata. Oricat as incerca sa ma indrept,n-am nicio ambitie.
Am ajuns sa ma simt un nimeni,bajocorita de cei in care mi-am pus cu drag tot sufletul.
M-am pus singura in lanturi,sunt dependenta. Sunt dependenta de o suferinta care imi face placere. Iar cand intrec limita,ma intreb oare de ce sunt privita asa?
Ar fi momentul sa ma despart de tot ce am,sa-mi deschid ochii si sa realizez ca unele vise trebuie sa ramana vise. Pardon,iluzii. Ah..si ca oamenii,lumea e rea. Vorba aia: oricat ai rupe sau ai taia o foaie,mereu va avea doua fete. Trebuie sa am incredere doar in mine si sa nu mai stau cu capul in nori. Trebuie sa stau cu capul deasupra lor,cat mai sus chiar. Cine se bucura mai mult de reusita mea decat mine?
Nu ma mai obosesc sa caut dragostea,e o porcarie. N-ai cum sa alergi dupa asa ceva,trebuie sa fii idiot ! Te gaseste ea cand te astepti mai putin,stai linistit.
Acum ma obosesc sa observ o directie catre care mi-am inchis ochii de prea multe ori in ultima vreme. Am sa fiu atenta la prieteni si la cei carora le pasa de mine. Si am sa am grija ca ei sa primeasca ce le este cuvenit. Vreau sa ajut,sa dau sfaturi,sa muncesc,sa fiu acolo pentru oameni. Imi voi face si mie un bine.
Vreau sa invat sa am rabdare,sa ma joc cu copiii si sa le zambesc. Sa nu ma mai enervez,sa nu mai port ura in suflet,sa-mi cer iertare celora pe care i-am ranit.
Nu stiu cand voi muri. Se poate intampla chiar maine dimineata cand merg la scoala sau peste jumatate de ora. Dar stiti? De aceea,de-ar fi sa inchid ochii pentru vesnicie,nu vreau sa iau toate mizeriile lumii de sus in mormantul meu.
Vreau sa ajung sa spun cu mandrie: nu ma judeca pentru trecutul meu,eu..nu mai locuiesc de mult acolo.