Blank

Orasul e din nou invalmasit. Arata de parca cineva a sters tot pamantul si ne-a lasat sa umblam pe nimic. Alb,stralucind culori. Sunt peste tot lumini incetosate care-mi lumineaza prea putin calea. Ma uit in spate pe zapada fara de urma,doar eu am trecut pe aici. Incep sa rad in scarba,nici macar frigul nu ma agreeaza. Imi intra direct in gat si ma sufoca. Cineva chiar vrea sa ma vada sub nimicul ce noi obisnuiam sa-l numim pamant. Daca nici macar o nefiinta nu ma poate agreea,cum pot fi iubita de o fiinta?
Tot ce pot sa fac e sa ma intoc in frigul pal de acasa unde toti se prefac ca sunt fericiti. Casa e impodobita toata cu fel de fel de funde,flori,lumini si..nimicuri. Si asteptam ce? O zi in care totul va fi la fel,doar ca in plus,avem un copac imbracat cu toate prostiile in coltul camerei. Si sub el si anul asta,orice ar fi..nu-mi aduce mie nicio fericire.
Ma uit pe geam si ma pierd in golul de jos. Imi vin in cap atatea ganduri si iluzii,ca desi nu se intampla niciodata,nu stiu de ce mi le fac. Sa ma simt eu bine,sa se simta casa mai plina? Sa ma rog? Poate. Am vreun motiv? Prea multe. Ma asculta cineva? Nu va mai sinchisiti.
Maine e o noua zi,in care cu totii sarbatorim ca am reusit sa mai trecem printr-o saptamana de nopti dormite prea putin,dureri de cap si nervi intinsi pana la punctul de pocnire. Se vor ciocni si se vor sparge sticle. Pentru o seara imi pun o masca colorata pe chipul meu urat de lume. Imi sterge toate grijile si problemele,amintirile si tot ce ma apasa. Rad,rad cu pofta. Rad de rasul meu si al tau,al lui,al ei,al lor. Dansez,dansez zambind,dansez cu ochii inchisi,dansez in brate. Ma destind,uit,cant. Ajung apoi in patul meu din nou,poate voi plange,poate nu. Dar in sufletul meu oricum va fi un gol,la fel ca si-n pamant..

Despre mine

Ma uit in oglinda si ma intreb ce e neinregula cu mine. Mai nimic..
Imi vad ochii pierduti in alte ceruri,sunt o visatoare.
Traiesc o viata disfunctionala dar perfecta de adolescenta.
Imi petrec noptile tarzii de vara prin cafenele si in plimbari lungi pe malul Muresului. Ma uit la stele si as vrea sa fiu si eu una. Sa veghez pe timpul noptii sufletele pierdute ca mine,sa calatoresc prin vise alaturi de ele.
Doresc sa gasesc Luceafarul,sa ma indragosesc si eu la fel ca si Catalina. Am sa sufar in tacere in drumul catre el,sperand spre nimic.
Imi indulcesc diminetile la ora 3 cu rutini si melodii psihedelice. Gandurile mele nu au limite in concordanta cu soapte de greieri.
Incerc sa ma pacalesc zi de zi ca nu trebuie sa regret lucruri care odata m-au facut sa zambesc. Obisnuiesc sa ma hranesc cu amintiri adanci si sa ma las cuprinsa.
Ziua incerc sa ascund lucrul de care o sa-mi fie cel mai dor. Imi trag draperia si ma pierd in lumea mea. Zambesc cu tot chipul cand aud cuvintele acelea frumoase cu care ma alinta zi de zi sufletul meu pereche.
Astept sa vina seara si sa-l strang in brate,sarutandu-i buzele fine ca bobocul de trandafir. Sa-i simt mirosul dulce al sigurantei mele si a dragostei pe care mi-o poarta cu atata inocenta.
Explorez iata,cu el sau fara el,viata din plin. Fac lucruri ilegale sau imorale pe care orice adolescent le face odata si odata. Ma bucur de fiecare moment.
Realizez ca perioada aceasta nu mai dureaza mult si trebuie pe deplin savurata. Nu o sa las sa-mi scape din mana nici macar un moment de plictiseala. E al meu si e gratuit,curand nu va mai fi.
Peste cativa ani ne vom vedea facandu-ne cu mana dintr-un tren care va merge spre o destinatie necunoscuta inca.
Prefer sa zambesc spre soare,decat sa plang mai tarziu ca n-am facut-o niciodata.

"I wanted to explore the relationship between the present and the memory.
All of us sleep with ghosts from the past, we carry them with us and they have a permanent effect on our daily lives.
These ghosts embody all the people we loved, who have been important in our lives, who have changed us.
While a lot of people spend their lives in therapy to manage them...I have the chance to carry them."
                               -Brian Molko

Dintre ganduri

Stau de doua zile si ma gandesc doar la tampenii. Aberez ingrozitor si paranoia din mine ma omoara.
Uneori ma gandesc ca n-as fi vrut sa iubesc niciodata. Sau cel putin sa nu incep asa de devreme. Parca nu-si merita toata suferinta. Sunt momente de fericire si te simti ca cea mai alintata fata de pe lume. Dar e asta de ajuns? Dragostea e rupta din rai dar doare ca in iad.
Uneori as vrea sa uit tot. Si de tine,si de noi..si de tot ce am. Sunt 90% sigura ca n-ai aproape nicio vina dar mie mintea imi joaca feste. As vrea sa mi se rupa filmu o data,sa scap de starea asta ce o am mereu. Tampitu ala de gol in stomac cu toate grijile ei.
O fi fost totul mai usor inainte? Nu-mi amintesc..eram inca la varsta aia cand tot ce zboara se mananca. Chiar daca au trecut doar doi ani..
Sa ma vad iarasi acolo,ce mi-as zice? As lua-o de la capat?
Poate am facut o greseala si acum invat din ea. Poate n-am facut..
Paradoxal e ca n-as schimba nimic din trecut. Mi-e doar extrem de frica de viitor.
Din cauza gandurilor astea am avut un cosmar teribil azi noapte,n-am reusit sa dorm decat 6 ore. E prima oara in viata cand ma trezesc plangand in hohote nestiind daca chiar m-am trezit la realitate sau nu.
Nu..nu..nu mai vreau! Vreau sa ma controlez,nu mai rezist.
Ajung la nebuni in curand,va spun..

"Doar tu alegi ce e bine si ce nu,daca drogu tau te tine intr-un continuu deja-vu. Si lasa frica-n spate oriunde te duci,si oricat ai fi de departe stii ca n-ai cum sa fugi."