Farewell

Tremuranda-mi tin mana pe hartie

Am sifonat-o stramb de durere.

In suflet adunata mi-e bruma

Si-mi lasa roua rece sa-mi curga pe obraji.

N-am curaj sa impart cu tine gandul meu

Pierit.

Ai plecat cu constiinta nepatata

Luandu-mi vremurile portocalii din ceruri.

Am aflat ca tu esti cel ce nordul mi-ai furat.

Cautand debusolata,de mine m-am impiedicat.

Ma trag inapoi in lanturi catre tine,

Tu nu mai esti sa vezi chinul din mine.

Ma pierd in zare iar si iar

In ureche cu planset sincopat de pian.

Imi amintesc subit acea zi trista,

Cu adio ti-am suflat printr-o batista.

Te-am privit pana-ai plecat,

Speram o eternitate in gandul tau eu sa mai fi stat.

Deja pun pariu c-ai si uitat.

Am sa te caut in genunchi prin lume,

Dand de mii de exemplare de "tine".

Niciunul nu m-a acoperit.

Erai arcusul viorii mele.

Nu mai stiu sa cant decat la stele.

Nici ele nu te mai aduc inapoi.

M-arunc in viata fara vreun drum,
Era mai bine langa tine acum.

Sunt sigura ca soarta-mi va incropi o alta dragoste,

Fara de tine sa nu mai simt in mine-o pacoste.

O durere

O lacrima

Tacere.

Are sa ma tina-n brate si iar am sa cersesc

Cu lacrimi calde pe sufletul sau ceresc.

Deja straina

Existam ieri,undeva singura in noapte. Eu una asa mi-am dorit. Ma uitam in gol prin fumul ce-mi salta din cerul gurii. Nu mai stiam ce sa fac,asa ca am stat,lipita de ciment. In fundal era o melodie asa draga mie. Am inchis ochii sa-mi ascund cioburile de lacrimi dintre gene. Nici sa plang cum trebuie nu mai stiu. Am simtit un gol in stomac. Privind in sus catre felinarul pal,in bataia vantului pitigator,rapuneau frunze uscate. Auzeam crengile smiorcaind de durere. Am ramas acolo prostita cu gura cascata fiindca nu stiam cum le puteam ajuta. 

E ea. Se stinge..incet,ca o lumanare in apa ce-a fost odata stalp sustinator si puternic de ceara. Tuseste adieri racoroase si se inveleste cu nori de-ascunde stelele. N-am apucat sa ma bucur de tine. Ai sa pleci iar si de data asta iei tot ce-am eu mai drag. Imi arunci in cap toata viata si singuratatea,problemele si nelinistea. 

Esti grabita ca un cersetor la o mana-ntinsa cu o paine calda. O iei si pleci. Nu mai stai la povesti. Asta-mi faci tu mie. Nici n-am apucat sa ma bucur de tine. Cateodata ma intreb ce ti-am facut de ma lasi prada mortii lumii.

De la inceputul tau am trait de parca o sa fii vesnic. Te pastrezi doar pentru altii. Nu credeam c-ai sa te duci. Probabil te-ai imbolnavit din pamant de oameni acri si rautaciosi. Te-nteleg ca vrei sa pleci. Dar macar ia-ma cu tine,sau..nu-i lua pe ei. De fapt,stii ce? Ia-ne pe toti. Vreau sa rad in hohote si sa simt iarba moale sub spatele meu iar si iar. Vreau sa simt mirosul lemnelor ce mocnesc in foc si caldura blajina a serii sub aripa lunii pline inca vreo mie de ani. 

Ai fost pentru mine ca cea mai buna prietena,atat de apropiata. Mi-ai scris povesti in piele si-n suflet,mi-ai dat lacrimi si zambete. M-ai crescut si m-ai maturizat,m-ai innebunit de cap. Mi-ai dat tot ce am mai bun.

Anul asta tot tu esti cea care-mi schimba radical viata. E inevitabil ce vrei sa faci. Dar m-ai ranit profund. Nici nu vreau sa ma gandesc la ce va urma. Vor fi nopti cu ger si fara somn,de-o singuratate mai crunta ca viscolul de-afara. Vor fi zile in care-mi voi dori sa mor. Doamne,nu ma lasa. Ma vor prinde iar in mrejele lor,pacalindu-ma sa-mi inchid sufletul si facandu-ma sa uit sa zambesc.

Promite-mi ca te intorci repede cu soare si zambete,fara de griji,cu parul dat dupa umeri,smechera si vioaie,asa cum te stiu de cand m-am modelat subtil in lume. As vrea sa poti sa ma lasi s-o iau iar de la capat,cu tine-n spate an dupa an. Mai lasa-ma macar o data.

N-o sa-mi inteleaga nimeni firea tragica pe care tu o retusezi si o ascunzi. Pleci si iese monstrul din mine. Nimeni nu stie cu adevarat ce rani adanci imi lasa departarea ta.

"Pan' la dementa,jur,mi-a mai ramas un vis."

                                            - Marcel Bostan

P.S.: Copil prost cu vise mari,nu mai cauta prin lume ceva ce ai deja langa tine. Caci colindand alte meleaguri aievea,ai sa pierzi tot ce sperai sa ai. Ai sa uzi pereti cu septembriile din ochii tai.

Si acum,ca sa adaugam putina culoare tristetii (si ca sa se prinda tot neamu de ce am avut de zis mai sus):

Poate ca

Mi-a venit un gand dureros in minte,asa ca m-am prabusit in pat. Priveam in gol tavanul de deasupra mea,adancita intr-o stare de transa. Am simtit un gol in piept,care imi cuprindea tot corpul. Imi venea sa plang,dar m-am abtinut,am zis: mai bine nu.
Mi-am scuturat putin capul sa ma trezesc si m-am ridicat din pat. M-am dus sa ma privesc in oglinda. Parul meu e alergat in toate partile,ochii-mi sunt tristi si obositi iar expresia fetei mele exprima efectiv mila. Dar imi spun: stii,esti totusi draguta,la prima vedere pari o fata timida,la locul ei. Tare pacat ar fi daca langa mine ar sta persoana mea la..6 ani. Cred ca mi-ar spune ca nu ar vrea sa creasca pentru a deveni asa ceva. Sau poate nici macar nu m-ar recunoaste.
Imi aduc aminte ca abia asteptam sa ajung la 15 ani,sa vad cum e. Imi doream sa fiu mai mare,sa fiu la liceu,sa fiu mai responsabila. Of cata naivitate e in mintea unui copil ! O vreau inapoi,alaturi de toata nepasarea.
Si ce-am facut eu? Ah,m-am aruncat cu capul inainte. Iar? Da normal..eu trebuie neaparat sa bag mana in foc si sa ma ard. Nu ma invat minte niciodata. Oricat as incerca sa ma indrept,n-am nicio ambitie.
Am ajuns sa ma simt un nimeni,bajocorita de cei in care mi-am pus cu drag tot sufletul.
M-am pus singura in lanturi,sunt dependenta. Sunt dependenta de o suferinta care imi face placere. Iar cand intrec limita,ma intreb oare de ce sunt privita asa?
Ar fi momentul sa ma despart de tot ce am,sa-mi deschid ochii si sa realizez ca unele vise trebuie sa ramana vise. Pardon,iluzii. Ah..si ca oamenii,lumea e rea. Vorba aia: oricat ai rupe sau ai taia o foaie,mereu va avea doua fete. Trebuie sa am incredere doar in mine si sa nu mai stau cu capul in nori. Trebuie sa stau cu capul deasupra lor,cat mai sus chiar. Cine se bucura mai mult de reusita mea decat mine?
Nu ma mai obosesc sa caut dragostea,e o porcarie. N-ai cum sa alergi dupa asa ceva,trebuie sa fii idiot ! Te gaseste ea cand te astepti mai putin,stai linistit.
Acum ma obosesc sa observ o directie catre care mi-am inchis ochii de prea multe ori in ultima vreme. Am sa fiu atenta la prieteni si la cei carora le pasa de mine. Si am sa am grija ca ei sa primeasca ce le este cuvenit. Vreau sa ajut,sa dau sfaturi,sa muncesc,sa fiu acolo pentru oameni. Imi voi face si mie un bine.
Vreau sa invat sa am rabdare,sa ma joc cu copiii si sa le zambesc. Sa nu ma mai enervez,sa nu mai port ura in suflet,sa-mi cer iertare celora pe care i-am ranit.
Nu stiu cand voi muri. Se poate intampla chiar maine dimineata cand merg la scoala sau peste jumatate de ora. Dar stiti? De aceea,de-ar fi sa inchid ochii pentru vesnicie,nu vreau sa iau toate mizeriile lumii de sus in mormantul meu.
Vreau sa ajung sa spun cu mandrie: nu ma judeca pentru trecutul meu,eu..nu mai locuiesc de mult acolo.

Ce este iubirea?

Iubire sau dragoste. Numeste-o cum vrei tu. Este cel mai frumos sentiment pe care il traim,pe care il avem de mici. Este lucrul care ne diferenteaza de celelalte fiinte. Avem caldura in ochi si in suflet,pe care daca o impartasim cu altii..devine intensa.
Cand esti copil,ai un suflet pur si nepatat. Iubesti orice lucru colorat sau orice perosoana care iti zambeste bland. Insa pe masura ce te maturizezi,iti legi iubirea la ochi si o impachetezi in cutii mici pe care nu i le vei mai darui oricui. De asemenea pui deoparte si o cutie putin mai mare,colorata altfel. Acea cutie i-o vei darui sufletului tau pereche. Persoana aceea prea speciala pentru care esti pregatit sa dai totul.
Prin aceasta cutie am inceput sa cotrobai si eu. Cand am asezat acei stropi de iubire in acea cutie,n-am stiut cum o voi simti mai tarziu. Am descoperit cateva secrete pe care am inceput sa le impartasesc deja cu o persoana prea speciala.
Cel mai important secret pe care l-am aflat de o vreme este ca iubirea,desi este cel mai divin sentiment,nu aduce doar bucurie. Intr-o mare parte,cand inveti sa iubesti,inveti si sa suferi. Pentru ca cel ce te iubeste te va face,poate chiar neintentionat sa suferi. Vei afla ce inseamna dorul si ingrijorarea.
Insa nu aceasta este definitia completa a iubirii.
Iubirea este plina de bunatate si se ascunde intr-un suflet bland. Sufletul acela iti va purta de grija si te va face sa zambesti. Te va lua in brate si-ti va oferi cel mai primitor umar pe care sa plangi. Iubirea da speranta si uneste alte milioane si milioane de suflete;este rabdatoare si nu cere graba. Iubirea exista dintotdeauna si pastreaza acea lumina care nu se va stinge prea curand. Este vesnic vie si vegheaza ca ingerii. Este o boala cronica fara de care nu poti fi niciodata sanatos. E chiar parte din suflet,un tipat arzator in inimile noastre. Este legea vietii,ceea ce naste fiecare in sufletul sau. Doar timpul este capabil sa ne arate cum s-o pretuim. Iubirea este acea scanteie incoruptibila,indivizibila si infinita care implica atractia,conversatia,incapatanarea,dorul,compromisul si emotia. Inlatura tristetea si transcede in fericire eterna.
In cautarea ei,merita sa alergi toata viata..

Duality part. II

[partea I aici]
Azi..e duminica. Au trecut deja doua saptamani de atunci si nu s-a mai intors. Cred ca acum am realizat de ce zambise atat de trist. S-a dus,s-a dus pentru o vreme. In zadar m-am rugat eu.
Veneam astazi dinspre locul dinspre care venea cealalta eu in povestea anterioara. Insa schimbasem drumul,soarele din ochii mei pierise,parul meu era ravasit in zadar,iar apusul nu mai era..
Vantul cel rece nu mai era prietenul meu,imi ingheta venele si buzele atat de greu alintate. Priveam doar inaintea mea in zapada,eram atenta doar la pasii pe care ii faceam. In cap aveam mii de apasari,nicidecum amintiri.
Ma simteam ca o fantoma intr-un oras gri. Starea asta solitara deja nu-mi mai facea bine. In sufletul meu e scrum si-n inima cenusa.
Deasupra mea erau niste nori atat de tristi,gri si inghesuiti..de parca erau in doliu pentru copacii si pasarile care refuzau parca sa invie. Orasul era atat de singur.
"Sometimes I feel like my only friend is the city I live in,the city of angels. Lonely as I am,together we cry.."
Mai treceau masini pe langa mine,insa parca treceau in aburi. Nu vedeam absolut nimic. Totul era inexistent. Vedeam trotuarele pe care ma plimbam,varsand lacrimi in amintirea a ceea ce au fost odata. Parca totul in jurul meu era mort. Vedeam in alb negru. Parca totul se terminase,vedeam ruinele locului in care am trait. Ma intorsesem parca din viitor,si asta era cel mai trist peisaj pe care l-am vazut vreodata.
Lipsa de culoare si viata imi chinuia sufletul. Tu,ea si fericirea mea ati disparut. Eu ce rost mai aveam?
Am ajuns acasa. Aceeasi camera,aceeasi durere,aceeasi culoare gri neschimbata. Asteptam ca ea sa se intoarca. N-a venit..Vroiam sa o intreb niste lucruri si sa o injur ca m-a lasat singura. Acum eu ce fac? Nu mai am reflectie sau umbra. De ce lipseste jumatate din mine? Stiam eu ca lipseste ceva...sau nu? Poate esti tu,poate sunt eu,poate e iarna. Dar tu,jumatate fericita..te vreau inapoi! Si mai vreau sa-i vad lui ochii albastri la inceputul verii,in lumina apusului,cand miroase a tei si pasarile-si canta simfoniile vesele. Cand...cand?! Nu mai suport.
M-am asezat in pat..era cald. Si ma gandeam ca as vrea macar odata in viata,cinci minute pretioase,in care sa ma pun in pat langa tine si sa adorm in timp ce imi respiri aer cald pe frunte si sa-ti simt inima cum bate langa a mea.
Astept primavara,astept sa-mi invie cineva sufletul...astept sa fie totul cum a fost inainte. Astept dragostea ta invelita in toate.
Si acum,fericirea mea..te mai intreb o data. Te intorci...candva?
[partea a IIIa aici]

Duality

Azi se incalzise afara,insa era atmosfera aceea dinaintea ploii. Totul era static,linistit..nu se auzea niciun sunet. Paseam incet pe malul Muresului. Nu ma grabeam si nu ma grabea nimic. E vineri. Imi placea sa gust din singuratate. Incerc sa descriu pe cat de bine pot sentimentele divine care m-au cuprins in minutele carora nu le-am tinut sir spre casa. Mergeam parca pe loc si ma uitam in jur. Vedeam parca totul in alb negru. Dar era superb,caci printr-o bataie a vantului am simtit cum ma cuprinde un fior, comfort si fericire domoala. Ma simteam bine in mediul meu solitar. Imi revedeam parca vechii prieteni,desi morti acum. Copacii nu se miscau,iarba era uscata iar raul Mures mai infrigurat ca niciodata. Am ridicat privirea spre cer ca sa simt cum ma racoreste vantul. In schimb am vazut norii cum se inghesuiau sa ascunda soarele. Am plecat din nou privirea printre ale noastre. Ma uitam iarasi in jur,de data asta la felul cum bate lumina pe copaci si pe asfalt. Unde intorceam capul,in fiecare bataie de lumina imi regaseam amintiri,parca scoase din adancul sufletului. Amintiri si viziuni pe care doar eu le stiu. Drumul mi se scutura in fata ochilor,se schimba,dandu-mi viziunea zilelor,lunilor si anilor care au trecut. Ma vedeam pe mine in fata ochilor,intr-o vara,cu doua codite pe o bicicleta pe patru roti. Apoi brusc imaginea mi s-a schimbat cand am intors capul cu cativa ani mai tarziu, dandu-ma cu rolele prin parc. Totul s-a schimbat apoi intr-o dupamiaza ploioasa de toamna cand ma plimbam cu cea mai buna prietena a mea de pe atunci,incolo catre podul Decebal,povestind tot felul de minunatii. Dintr-o data am zambit. Peisajul s-a schimbat in vara trecuta. Era seara,eu cu prietenul  meu si cu Ade,mergeam catre polivalenta. Iar eu doar ce ma intalnisem cu niste prieteni vechi. Ma vedeam din spate,nonsalanta cu tigara in mana dreapta. In stanga..tineam altceva. Ultimul flashback care m-a lovit a fost si cel mai frumos. Incepuse parca sa-mi ninga in fata ochilor si ma vedeam pe mine si pe el plimbandu-ne in zapada. El incercand sa ma inveseleasca cu cate un bulgare la fiecare pas. M-am oprit caci ajunsesem intr-un punct in care am realizat ca aveam o singura melodie pe repeat. Asta imi dadea starea aceea divina,desi eram singura.
Apoi dintr-o data,de departe am vazut ceva. Cineva venea catre mine. Am realizat ca eram eu. EU?! Ce caut eu acolo? Eu sunt aici.
Eram eu,cu un zambet siret pe fata. Aveam soare in ochi si parul ravasit. Parca venisem dintr-o lume in care fiecare zi era duminica. Ma vedeam,mergeam vesela. Trageam soarele dupa mine ca un balon. Hei! Aveam si castile in urechi..normal. Ce ascultam acolo? Veneam din partea cealalta a malului,dinspre rasarit...dinspre el. Am observat ca priveam apusul si ma uitam cu caldura la natura vie ce ma saluta.
M-am oprit fata in fata cu mine. N-am indraznit sa ma intreb ceva. Amandoua stiam incotro sa mergem. Am luat-o spre casa,pas langa pas. Ne tineam in acelasi fel geanta,iar mana dreapta ne-o miscam la fel. Parca mergeam pe langa o oglinda,doar ca era opusul meu. Eu eram trista,iar cealalta eu era vesela. Ce mi se intampla oare?
Am intrat pe usa casei mele,nu era nimeni. Ea..a intrat dupa mine. M-am descaltat. La fel de imprastiat cum o faceam eu,o facea si ea. Ne-am pus amandoua gentile pe pat. Eu mi-am asezat sacoul pe pat,iar ea camasa pe scaun. Hei! Asa fac eu cand nu am scoala! Stai putin...
A mers si a deschis geamul,ceea ce as fi facut si eu daca eram intr-o buna dispozitie. Ma uitam uimita.
A venit din nou si s-a asezat in fata mea. M-am privit pe mine in ochi. A fost cel mai ciudat sentiment pe care l-am trait vreodata.
Incet incet,cealalta eu a inceput sa dispara. Am intrebat-o speriata: unde te duci?? Ea mi-a zambit trist si a disparut de tot. Camera mea era acum la fel de gri ca inainte.
Unde a plecat fericirea mea? Te intorci....duminica?
[partea a IIa aici]


Melodia mea cea trista ["pusa pe repeat"]


Melodia mea cea vesela. ["ce ascultam acolo?"]

Batranul

A fost odata..
Incep ca o poveste,deoarece va voi spune una.
A fost odata un om,ca oricare altul; cu calitatile si defectele sale.
Dar a fost un om bun si intelept,unul dintre oamenii la care am tinut enorm.
Era inalt si slab,vrednic de munca,credincios si darnic...aspru,dar drept.
Stia multe despre istoria stramosilor nostri; adormeam adesea in povestile lui.
Ma uitam la el cum se roaga in fiecare seara pentru noi toti,cu voce tare,raspicat...auzi-l-ar Dumnezeu.
Ziua eram pe langa el prin curte,incercam sa invat de la el cum sa tai lemne.
Eh si cate ma invatase,toate le-am uitat...
Mai faceam cate o nazbatie si striga la mine,iar eu fugeam plangand la batrana,bunica mea.
Venea apoi si ma alina,spunandu-mi sa fiu cuminte si-mi descretea fruntea cu un sarut.
Aveam noi un caine,cainele bunicului.
El ne apara de hoti si latra cat era ziua de mare.
Ce spunea batranu,aia facea.
Dar s-a intamplat ceva....am crescut.
Am devenit indiferenta.
Nu-mi mai pasa de bunicu si pe caine strigam mereu.
Ii raspuneam rastit si il raneam.
Imi povestea el cate si mai cate,dar nu ma mai uitam in ochii lui.
S-a stins incet,intr-o zi de 20 august.
Blestemata zi.
La mormantul lui azi mai cresc doar buruienile si bate vantul inghetat al sfarsitului de toamna.
Bunica e prea batrana sa mai aiba grija.
Langa bunicul vine locul ei,stie si ea cat de greu va fi.
Ne va fi si noua.
Merg prin gradina unde obisnuiam sa il gasesc mereu pe Mosu,bunicul meu.
As vrea sa-l mai gasesc odata acolo; dar l-as striga in zadar.
As vrea sa-i spun ca-mi pare rau pentru tot ce am facut.
Curtea-i goala fara batran si caine,s-a dus si el saracu.
E o liniste profunda si dureroasa.
Batrana s-a imbolnavit si ea,cat o voi mai avea aproape?
Scriu aceste randuri printre lacrimi si nu-mi e usor.
As vrea ca totul sa fie ca inainte cand stateam pe ladita in fundul gradinii si le spuneam poezii bunicilor mei.
Eram doar un copil.
De stiam atunci ce stiu acum n-as fi ratat nicio imbratisare si le-as fi spus atat de des cat de mult ii iubesc.

P.S.: Condoleante Dianei pentru tatal ei. Sa fii tare!
P.S.2: Stiu ca nu sunt genul care sa asculte asa ceva,insa melodia asta e singura care imi aduce aminte de strabunicii mei si copilaria pe care am avut-o.

Counting to autumn

Ieri
31 august...
Ploua,era frig..
Am iesit la o plimbare in cel mai neumblat loc din oras.
Undeva departe pe malul Muresului.
Asa de departe ca nici razele pale ale soarelui nu ma mai ajungeau.
Era atat de frig incat m-am pus pe iarba cu mainile in buzunar si ma uitam la o bucata de mare ce zacea in fata mea.
Era rece si trista,ca si soarele.
A aparut si el putin si m-a incalzit cu ultimele sale puteri.
Ii zambeam cu ochii inchisi.
S-a dus..
Am privit trista cum era purtat de nori cenusii.
Vantul incepuse sa imi alerge printre firele de par.
Toamna vicleana imi facea cu ochiul,iar iarna zambea diabolic de pe umarul ei.
Ucideau cu privirea fiecare frunza si fir de iarba.
Alergam sa prind ultima pata de vara.
O pata pe care sa o pastrez in amintire ca si pe ea.
Cea mai frumoasa vara din viata mea.
Dar eram doar eu si campul,in liniste..
Respiram un aer ce ma ardea pe dinauntru.
Era sumbru..
Azi,1 septembrie..miezul noptii.
Visele mele..s-au scurs ca si bucuria
Nu ma mai intorc in razboi.
Ma intorc intr-un loc pasnic.
Si de data asta stiu ca am sa ma intorc sa vad minunea celui de-al doilea anotimp.
Doar ca va fi greu si trist..
Dar nu la fel de greu ca atunci.
Va fi frumos.
Promit.
Eu..pentru tine.
De pielea mea calda si uscata se lovesc picaturi de nori.
Ploua din nou.
Norii plang cu lacrimi mari caci au ucis soarele fara sa-si dea seama.
Cerul plange si el caci natura moare pe zi ce trece.
Eu plang ca s-a dus o parte din mine.
Nu mai pot intoarce timpul.
Dar acum te am pe tine.
Tu..esti vara mea.
Tu..esti totul pentru mine.
Vom trece si peste asta
Impreuna.