Blank

Orasul e din nou invalmasit. Arata de parca cineva a sters tot pamantul si ne-a lasat sa umblam pe nimic. Alb,stralucind culori. Sunt peste tot lumini incetosate care-mi lumineaza prea putin calea. Ma uit in spate pe zapada fara de urma,doar eu am trecut pe aici. Incep sa rad in scarba,nici macar frigul nu ma agreeaza. Imi intra direct in gat si ma sufoca. Cineva chiar vrea sa ma vada sub nimicul ce noi obisnuiam sa-l numim pamant. Daca nici macar o nefiinta nu ma poate agreea,cum pot fi iubita de o fiinta?
Tot ce pot sa fac e sa ma intoc in frigul pal de acasa unde toti se prefac ca sunt fericiti. Casa e impodobita toata cu fel de fel de funde,flori,lumini si..nimicuri. Si asteptam ce? O zi in care totul va fi la fel,doar ca in plus,avem un copac imbracat cu toate prostiile in coltul camerei. Si sub el si anul asta,orice ar fi..nu-mi aduce mie nicio fericire.
Ma uit pe geam si ma pierd in golul de jos. Imi vin in cap atatea ganduri si iluzii,ca desi nu se intampla niciodata,nu stiu de ce mi le fac. Sa ma simt eu bine,sa se simta casa mai plina? Sa ma rog? Poate. Am vreun motiv? Prea multe. Ma asculta cineva? Nu va mai sinchisiti.
Maine e o noua zi,in care cu totii sarbatorim ca am reusit sa mai trecem printr-o saptamana de nopti dormite prea putin,dureri de cap si nervi intinsi pana la punctul de pocnire. Se vor ciocni si se vor sparge sticle. Pentru o seara imi pun o masca colorata pe chipul meu urat de lume. Imi sterge toate grijile si problemele,amintirile si tot ce ma apasa. Rad,rad cu pofta. Rad de rasul meu si al tau,al lui,al ei,al lor. Dansez,dansez zambind,dansez cu ochii inchisi,dansez in brate. Ma destind,uit,cant. Ajung apoi in patul meu din nou,poate voi plange,poate nu. Dar in sufletul meu oricum va fi un gol,la fel ca si-n pamant..

Inauntrul meu

Imi trageam dupa mine picioarele reci prin zapada. Lacrimi calde mi se pravaleau pe obraji. Au inghetat si ele in drumul lor spre inima mea care nu mai bate. Observ ca nimic nu o poate reabilita. Am invatat sa traiesc artificial. E usor asa fara prea multe sentimente,insa e pustiu si scrum. Aveam undeva ascuns in mine un soare care radia puternic; insa s-a stins ca un chibrit uitat in scrumiera goala si rece.
In jurul meu sunt oameni care-mi zambesc si-mi ofera dragostea lor. Eu stau si ii privesc fara cuvinte; indivizi care vorbesc o alta limba decat cea a sufletului meu. Primesc zi de zi de la ei imbratisari fara vreo insemnatate,care nu ma incalzesc cu nimic. Toti incearca sa-si dea cu parerea si sa inteleaga,fara sa le fi cerut eu vreodata ajutorul. Imi umplu doar capul cu prostii colorate.
Unde sunt eu aici? M-am pierdut in drum spre mine. Alerg pe strazi in speranta de-a gasi vreun indiciu. Totul e gol si necunoscut.
Imi deschid ochii si realizez ca tremur. Drumul asta spre nicaieri e mult prea lung. As da orice pentru un loc cald in care sa ma ascund o vreme si sa uit. Sa uit..
Langa mine sta umbra mea,singura mea prietena de mic copil. Ce stie ea? Doar ma urmareste mereu. Am fost si eu acolo,o umbra a unui nimeni. M-am dezlipit de talpile acelor pantofi si de atunci hoinaresc noaptea printre felinare.
Am incercat de cateva ori sa plec intr-o alta lume mai frumoasa. Dar de fiecare data ori am pierdut trenul,ori mi-am uitat bagajul. Sa plec? As pleca..dar mai stau. Aici e un film pe care nu-l pot rata. Vreau sa vad toate partile lui mai interesante. Dar daca voi ramane dezamagita de detalii,chiar ca plec in graba.
Ce mi-a mai ramas pana azi? La ce sa mai sper? Pe cine iau de mana si ma arunc in gol?
Dar cum dracu sa mor? Sunt doar o umbra cazuta pe trotuar.

What Went Wrong?

Am ajuns in final la momentul pe care nu-l asteptam niciodata,desi fara el nu se poate trai.
Momentul in care te dezlegi putin cam tare de lucrul de care te tineai strans atat de bine.
Fiind in ipostaza asta esti in disperare si simti ca o sa cazi..dar simti ca totusi te vei reusi sa te tragi cu un singur deget inapoi.
Si ti-e frica,plangi..nu stii ce iti va decide soarta,sau pur si simplu cum te vei decide.
Deodata parca vezi ca totul in fata ta se prabuseste,exagerezi,ajungi sa cazi nervos,doar pentru faptul ca iubesti atat de mult acel lucru si simti ca fara el,odata ajuns in prapastie nu vei mai iesi niciodata.
Vei iesi totusi..dar cu cata greutate? Cu cate rani pe care trebuie sa apesi mereu? Cu cate lacrimi? Cu cata suferinta si foame?
Asta in cel mai rau caz.
Mai exista acel lucru indepartat numit speranta.
Speri ca cineva acolo sus se va indura de tine si nu te va lasa sa suferi.
Problema e doar timpul si reactiile..actiunile si mai ales vorbele. Trebuie sa ti le alegi cu mare grija.
Dar ce faci atunci cand de cele mai multe ori ai dreptate si toata lumea te crede prost sau nebun? Si esti ingaduitor si zici lasa..
Cazi,cazi mult prin asta..
Cand nu iti este data credinta doare,cand esti binevoitor si lasi de la tine din suflet e si mai grav.
Toti profita..TOTI!
Nu conteaza de rangul pe care il au: frati,surori,veri si verisoare,prieteni sau iubiti/iubite.
Te simti singur si simti ca nu ai liniste. Vrei raspunsuri pe care nu vrei sa le ceri ca sa nu-ti ranesti orgolilul.
Astepti un singur telefon,o vorba sau un semn de viata,insa timpul nu trece..nu vrea.
Plangi cu frica ca nu vei dormi noptile si ca 2 saptamani vor deveni 2 ani.
Si poate asa va fi..
Plangi cu lacrimi amare si fierbinti. Ai vrea sa te arda de tot,sa mori dracului...ca oricum alta scapare n-ai.
Povestea mea e asta.
Mi-e frica de ce urmeaza,recunosc...sunt lasa si sensibila.
Doar pentru singurul fapt ca nu vreau sa ma despart de 'lucrul' meu la care tin mai mult decat la viata mea.
Cine vrea o sa ma creada,cine nu...sa se duca dracu din nou. [Ca sa nu zic altcumva]
Am ajuns sa plang de cel mult 2 ore,mi-e frig si ma doare capul..sincer nu-mi pasa ce o sa se intample cu mine.
Macar as vrea sa mor sa nu mai sufar.
Dar astept sa vad...unde voi ajunge cu asta?