What Went Wrong?

Am ajuns in final la momentul pe care nu-l asteptam niciodata,desi fara el nu se poate trai.
Momentul in care te dezlegi putin cam tare de lucrul de care te tineai strans atat de bine.
Fiind in ipostaza asta esti in disperare si simti ca o sa cazi..dar simti ca totusi te vei reusi sa te tragi cu un singur deget inapoi.
Si ti-e frica,plangi..nu stii ce iti va decide soarta,sau pur si simplu cum te vei decide.
Deodata parca vezi ca totul in fata ta se prabuseste,exagerezi,ajungi sa cazi nervos,doar pentru faptul ca iubesti atat de mult acel lucru si simti ca fara el,odata ajuns in prapastie nu vei mai iesi niciodata.
Vei iesi totusi..dar cu cata greutate? Cu cate rani pe care trebuie sa apesi mereu? Cu cate lacrimi? Cu cata suferinta si foame?
Asta in cel mai rau caz.
Mai exista acel lucru indepartat numit speranta.
Speri ca cineva acolo sus se va indura de tine si nu te va lasa sa suferi.
Problema e doar timpul si reactiile..actiunile si mai ales vorbele. Trebuie sa ti le alegi cu mare grija.
Dar ce faci atunci cand de cele mai multe ori ai dreptate si toata lumea te crede prost sau nebun? Si esti ingaduitor si zici lasa..
Cazi,cazi mult prin asta..
Cand nu iti este data credinta doare,cand esti binevoitor si lasi de la tine din suflet e si mai grav.
Toti profita..TOTI!
Nu conteaza de rangul pe care il au: frati,surori,veri si verisoare,prieteni sau iubiti/iubite.
Te simti singur si simti ca nu ai liniste. Vrei raspunsuri pe care nu vrei sa le ceri ca sa nu-ti ranesti orgolilul.
Astepti un singur telefon,o vorba sau un semn de viata,insa timpul nu trece..nu vrea.
Plangi cu frica ca nu vei dormi noptile si ca 2 saptamani vor deveni 2 ani.
Si poate asa va fi..
Plangi cu lacrimi amare si fierbinti. Ai vrea sa te arda de tot,sa mori dracului...ca oricum alta scapare n-ai.
Povestea mea e asta.
Mi-e frica de ce urmeaza,recunosc...sunt lasa si sensibila.
Doar pentru singurul fapt ca nu vreau sa ma despart de 'lucrul' meu la care tin mai mult decat la viata mea.
Cine vrea o sa ma creada,cine nu...sa se duca dracu din nou. [Ca sa nu zic altcumva]
Am ajuns sa plang de cel mult 2 ore,mi-e frig si ma doare capul..sincer nu-mi pasa ce o sa se intample cu mine.
Macar as vrea sa mor sa nu mai sufar.
Dar astept sa vad...unde voi ajunge cu asta?

Scrisoare

Dragul meu,
Stau aici aproape de miezul noptii si ma gandesc la tine. Nu stiu de ce fac asta fix acum.
Afara ploua. Stropii aia blesemati imi aduc aminte de lacrimile mele. Lacrimi amare varsate de dor. De dorul cui? De dorul celui caruia nu i-a fost mila sa-mi smulga cu sete inima din piept si sa-mi farmece visele cu imbratisari tandre si saruturi calde ale unui inger decazut.
Imi ridic privirea catre cel mai drag lucru din camera asta mohorata. Mi-ai oferit candva o mica bucata de hartie. Ai reusit cumva sa-ti pictezi cu grija pe ea chipul perfect. Stiai ca va fi o schita speciala pe care o vei darui cuiva care ar da orice pentru tine.
Ma uit in privirea ta,scufundandu-ma parca in albastra Mare Neagra si incerc sa gasesc printre fire de nisip ganduri de aur si niste comori ascunse numite sentimente.
Incerc sa-i explic reflectiei tale durerea mea. Se uita la mine si nu-mi raspunde. Urechea ta e prea departe ca soapta buzelor mele sa ti-o incalzeasca. Si incep sa tip la ea printre roua ce se topeste pe obrajii mei fierbinti de dor: "De ce imi faci asta?!". Rasuflul meu atat de epuizat imi mai da un impuls: "De ce ma lasi sa sufar printre atatia oameni care se hranesc din sufletul meu?".
Ma trantesc efectiv istovita pe covor. Ce ma fac acum? Te doresc atat de tare langa mine incat mi se cutremura tot corpul de o durere cumplita. Stau cu ochii inchisi,stransi bine...durerea mi-a paralizat miscarile. Parca iti aud pasii,sunetul vocii. Nu mai rezist,ma torturezi.
Dorul de tine e ca lipsa de stupefiante,ma sufoc si mor fara dragostea ta. As face orice sa ajung la tine acum.
Cate nopti au trecut de cand ai plecat? Am atatea sa-ti spun...De ti-ar pasa macar putin de ce indrug eu aici. Ma intreb daca iti aduci aminte macar intr-o nenorocita de secunda ca exist. Vorbesc doar tampenii si nu stiu ce sa insir. Cum sa-ti explic ca fara tine viata mea ar fi stearsa si fara sens? Stiai ca si un curcubeu lipsit de o singura pata de culoare e mort? Asa sunt eu fara ochii tai albastri. Singura culoare care imi lipseste acum.
Gandindu-ma cum le placeau degetelor mele sa se joace de-ascunsa prin parul tau moale,mostenit de la batranul soare,de la care ai invatat sa zambesti atat de dragastos si dulce;incep din nou sa plang si sa sper la un miracol.
Ceasul asta tampit imi rade in fata. Ticaie insistent fara sa se miste. Iti jur ca-mi vine sa-l pocnesc! Cifrele din calendar se alearga pe-o amarata de foaie,insa eu mi-am pierdut pixul cu care le asezam la locul lor. Nu mai am notiunea timpului. Trece extrem de greu,parca s-a oprit.
Stiu doar ca sufletul meu e gol si ca ziua ploua;iar noptile nedormite ma fac sa vreau sa mor.
Ma gandesc acum la optimismul meu,la cum vad in tine restul vietii mele...Esti tot ce-mi doresc si-mi voi dori vreodata. Esti omul cu care vreau sa impart totul pana cand imi voi da ultima suflare in bratele tale triste si invechite de vreme.
Adu-ti aminte de ce zic acum. Nu indraznesc sa mint...Dragostea ta pentru mine e totul: mancare,oxigen,apa,viata. Nu vreau sa te pierd.
P.S.: Te iubesc. Si te rog...vino acasa pentru numele lui Dumnezeu!

Pentru cea mai draga persoana din viata mea..

desen by Lavinia Avramescu.