Farewell

Tremuranda-mi tin mana pe hartie

Am sifonat-o stramb de durere.

In suflet adunata mi-e bruma

Si-mi lasa roua rece sa-mi curga pe obraji.

N-am curaj sa impart cu tine gandul meu

Pierit.

Ai plecat cu constiinta nepatata

Luandu-mi vremurile portocalii din ceruri.

Am aflat ca tu esti cel ce nordul mi-ai furat.

Cautand debusolata,de mine m-am impiedicat.

Ma trag inapoi in lanturi catre tine,

Tu nu mai esti sa vezi chinul din mine.

Ma pierd in zare iar si iar

In ureche cu planset sincopat de pian.

Imi amintesc subit acea zi trista,

Cu adio ti-am suflat printr-o batista.

Te-am privit pana-ai plecat,

Speram o eternitate in gandul tau eu sa mai fi stat.

Deja pun pariu c-ai si uitat.

Am sa te caut in genunchi prin lume,

Dand de mii de exemplare de "tine".

Niciunul nu m-a acoperit.

Erai arcusul viorii mele.

Nu mai stiu sa cant decat la stele.

Nici ele nu te mai aduc inapoi.

M-arunc in viata fara vreun drum,
Era mai bine langa tine acum.

Sunt sigura ca soarta-mi va incropi o alta dragoste,

Fara de tine sa nu mai simt in mine-o pacoste.

O durere

O lacrima

Tacere.

Are sa ma tina-n brate si iar am sa cersesc

Cu lacrimi calde pe sufletul sau ceresc.

Peisaj

Cand am ajuns aici,cerul era invelit in patura-i rece si gri. Un sunet fals de vioara imi era soptit in ureche. Soapta se indrepta in forma ei de fum spre vazduh,sufland cu putere parca zona inecacioasa de comfort a lunii. Misunau si bantuiau stelele. Adormita,luna isi arunca in valuri lumina peste raul bolnav. Am vazut in apa silueta unui baiat. Intr-o secunda mi-am deschis bine ochii si am vrut sa alerg si sa-l prind de mana. Era mult prea departe ca eu sa stiu inota pana la el. I-am spus sa se uite in spate,la ochii mei care-i purtau de grija umerilor lui inghititi de necuratenie.
Vantul apatic si-a facut si el aparitia,intrandu-mi in straturile subtiri de piele. Simteam ca traiesc in sfarsit. Imi mangaiam pielea aspra si rece,dor fiindu-mi de fiorii ce mi-i dadea vantul. Vad iarasi toamna cum imi ranjeste nenorocit de dupa un copac. Atrasa ca de o vraja imi arunc gandul catre ea,spunandu-i ca o astept,sa ma ia si sa ma omoare. Iarna si ea isi facea agale drum din departare,scorpii ce vor sa ma devoreze.
In acea tristete ma contopeam,era un 'bun venit acasa'. Ma zgariam incet pe palmele-mi umede. Nu mai pot sa simt durerea si vreau sa plang. Mi-ati luat pana si lacrimile! Nu mai simt nici fericirea. Mi-ati luat pana si zambetul! Cu stare asta ce sa fac? Am sangele rece.
Stai,unde e baiatul? Vreau sa-l privesc in ochi si sa-mi patrunda in suflet. Iar eu innebunita sa-l dezbrac. De sentimente,caci de restul m-am saturat. Nu mai e,l-am pierdut. De ce mi-a lipsit curajul ca sa sar dupa el? La dracu!
O lumina alba se taraia sangerand picuri in apa,iar eu o priveam in gol. Imi aprind tigara si o barfesc cu jumatate de plaman. Lasa ca e in regula cat mai avem bani pentru asta. Privesc in jur si ma gandesc la moarte in timp ce sunetul fals de vioara se sufoca in urechea mea,iar o voce scutura brusc niste note divine de parca salvarea mea a sosit. Mi se incalzeste sirea spinarii. Totul e calm acum,imi tiuie urechile si se aud ploscaituri in apa. Vreau sa ma arunc si sa dispar. Probabil acolo jos,dincolo de boala ce o poarta apa,e o lume noua. O lume plina de oameni cu fetele vinete si ochii largi deschisi care stiu sa respire sub apa. Oameni cu rani deschise pe tot corpul,care s-au avantat si ei. Ma primeste si pe mine cineva?
Imi striga cineva numele,imi e deja timpul? Doamne,nu stiu,doar ce mi-am rupt ceasul si mi l-am lasat acasa.
Vocea se apropie si chiuie tot mai tare. Era o persoana prea cunoscuta,eram in lumea reala. Nu,nu din nou! Lasa-ti-ma cu ei,au nevoie de mine!
Dar stai,daca asta e lumea reala,atunci ce am simtit eu pana acum ce a fost?
Un om statea langa mine,iar cu o privire ciudata,imi spune simplu: Radiohead.

The sea...my tourniquet

N-am sa uit niciodata ziua in care i-am plans marii pe umar.
Mi-am varsat in ea lacrimile amare in timp ce valurile mari ma innecau..
Toata lumea se uita la mine asa ca mi-am plans durerea in apa sarata ce mi-a orbit ochii.
Mi-am plans dorul tau.
Am incercat sa ma arunc departe,sa mor departe de toti.
Dar marea m-a prins,imi cauta disperata inima sa imi simta bataile uscate.
Ce prostuta e prietena mea marea,ea nu stie ca inima mea nu mai traieste in mine.
Am uitat-o la tine pe un raft,inca ma intreb daca ai dat de ea..
Marea,sensibila mare..s-a induiosat de mine si m-a dus in bratele ei mai aproape de mal.
Vroia sa-mi dea speranta..
Eu nu vroiam speranta ei daca nu mai aveam dragostea ta.
Am simtit ca am pierdut-o prin vorbe ascutite ca pietrele aruncate vraiste.
M-am impins inapoi,departe din calea geamandurii manjita de alge.
Dar ea n-a vrut..ii era mila.
Mi-a vindecat toate ranile ce le aveam de o saptamana.
Imi venea sa-i multumesc dar n-am indraznit.
M-a impins de tot la mal,iar nisipul m-a manjit si m-a intepat cu scoici negre ca penele corbului de ciuda ca imi petreceam atata timp cu marea si nu cu el.
Eu cu nisipul nu m-am avut bine niciodata.
In timp ce stateam acolo,el imi soptea moartea,insa marea m-a tras cativa pasi inapoi si mi-a infundat urechea sa nu-l mai aud.
Mi-a infundat urechea in care imi spuneai tu cu vocea ta cea blanda ca ma iubesti,ma intrebam daca te voi mai auzi vreodata din cauza ei.
M-a aruncat inapoi pe nisip..
Stand acolo,soarele incerca sa ajunga la mine...dar ma ardea.
Mi-a trimis insa un pescarus care mi-a ciupit urechea spunandu-mi sa nu mai plang,caci acasa ma asteapta sufletul meu pereche.
M-am uitat la el cu neputinta si m-am intins la prosopul meu.
Din nisip scot un mic dispozitiv,toti se uitau la mine cu uimire.
Deschid clapeta si observ un mesaj: Te iubesc!
Zambesc...
Marea nu mai vrea sa ma mai vada plangand si imi mangaie varful degetelor cu spuma ei moale.
Ma uit la ei si le multumesc.
Fara mare,muream in zadar...
The perfect tourniquet for a deep wound.

Scrisoare

Dragul meu,
Stau aici aproape de miezul noptii si ma gandesc la tine. Nu stiu de ce fac asta fix acum.
Afara ploua. Stropii aia blesemati imi aduc aminte de lacrimile mele. Lacrimi amare varsate de dor. De dorul cui? De dorul celui caruia nu i-a fost mila sa-mi smulga cu sete inima din piept si sa-mi farmece visele cu imbratisari tandre si saruturi calde ale unui inger decazut.
Imi ridic privirea catre cel mai drag lucru din camera asta mohorata. Mi-ai oferit candva o mica bucata de hartie. Ai reusit cumva sa-ti pictezi cu grija pe ea chipul perfect. Stiai ca va fi o schita speciala pe care o vei darui cuiva care ar da orice pentru tine.
Ma uit in privirea ta,scufundandu-ma parca in albastra Mare Neagra si incerc sa gasesc printre fire de nisip ganduri de aur si niste comori ascunse numite sentimente.
Incerc sa-i explic reflectiei tale durerea mea. Se uita la mine si nu-mi raspunde. Urechea ta e prea departe ca soapta buzelor mele sa ti-o incalzeasca. Si incep sa tip la ea printre roua ce se topeste pe obrajii mei fierbinti de dor: "De ce imi faci asta?!". Rasuflul meu atat de epuizat imi mai da un impuls: "De ce ma lasi sa sufar printre atatia oameni care se hranesc din sufletul meu?".
Ma trantesc efectiv istovita pe covor. Ce ma fac acum? Te doresc atat de tare langa mine incat mi se cutremura tot corpul de o durere cumplita. Stau cu ochii inchisi,stransi bine...durerea mi-a paralizat miscarile. Parca iti aud pasii,sunetul vocii. Nu mai rezist,ma torturezi.
Dorul de tine e ca lipsa de stupefiante,ma sufoc si mor fara dragostea ta. As face orice sa ajung la tine acum.
Cate nopti au trecut de cand ai plecat? Am atatea sa-ti spun...De ti-ar pasa macar putin de ce indrug eu aici. Ma intreb daca iti aduci aminte macar intr-o nenorocita de secunda ca exist. Vorbesc doar tampenii si nu stiu ce sa insir. Cum sa-ti explic ca fara tine viata mea ar fi stearsa si fara sens? Stiai ca si un curcubeu lipsit de o singura pata de culoare e mort? Asa sunt eu fara ochii tai albastri. Singura culoare care imi lipseste acum.
Gandindu-ma cum le placeau degetelor mele sa se joace de-ascunsa prin parul tau moale,mostenit de la batranul soare,de la care ai invatat sa zambesti atat de dragastos si dulce;incep din nou sa plang si sa sper la un miracol.
Ceasul asta tampit imi rade in fata. Ticaie insistent fara sa se miste. Iti jur ca-mi vine sa-l pocnesc! Cifrele din calendar se alearga pe-o amarata de foaie,insa eu mi-am pierdut pixul cu care le asezam la locul lor. Nu mai am notiunea timpului. Trece extrem de greu,parca s-a oprit.
Stiu doar ca sufletul meu e gol si ca ziua ploua;iar noptile nedormite ma fac sa vreau sa mor.
Ma gandesc acum la optimismul meu,la cum vad in tine restul vietii mele...Esti tot ce-mi doresc si-mi voi dori vreodata. Esti omul cu care vreau sa impart totul pana cand imi voi da ultima suflare in bratele tale triste si invechite de vreme.
Adu-ti aminte de ce zic acum. Nu indraznesc sa mint...Dragostea ta pentru mine e totul: mancare,oxigen,apa,viata. Nu vreau sa te pierd.
P.S.: Te iubesc. Si te rog...vino acasa pentru numele lui Dumnezeu!

Pentru cea mai draga persoana din viata mea..

desen by Lavinia Avramescu.