Primo giorno di vacanza

Aaaah. Cat e ceasu? 12? In sfarsit am dormit mai mult. Si ce soare e afara! Visez? Nu cred...
Si asa incepe prima mea zi de vacanta.
Ma simt goala pe dinauntru,am asa o liniste care curge prin mine si parca plutesc.
Stau aici pe scaun si ma uit atenta la cerul albastru si la lumina soarelui de pe blocuri si imi aduc aminte de cand eram mica si mergeam dimineata pe plaja langa Mures cu tatal meu. Abia asteptam sa fac o baie cu colacul meu colorat si sa scap de caldura. Si cat imi placea sa stau la soare...
Vara asta sunt mult mai mare si o voi petrece altfel.
Dar...dar...ceva parca lipseste. Si nu stiu ce...Ceva ce am avut inainte si am pierdut. Ceva din entuziasmul meu de copil.
Observ ca cu fiecare an in care cresc,fiecare eveniment importat isi cam pierde din stalucire si devine banal aducandu-ma la dorinta sa fie ca in alti ani: Craciun,Paste chiar si vacanta de vara.
Poate doar mi se pare mie. Mama zice ca e din cauza ca am crescut si nu mai vad lumea ca pe o poveste ca si cand eram micuta. E destul de pacat. Mi-e dor sa vad totul in roz.
Acum nu stiu ce am din nou,sper sa-mi treaca cumva starea asta de melancolie,grija nefondata amestecata cu nebunie curata. Simt nevoia sa ma distrez bine,si voi face eu ceva.
Hai frate! Vara asta faci 15 ani,bucura-te de viata de adolescent..