Ziua Liceului Pedagogic

Azi,15 noiembrie 2010,Liceul Pedagogic 'Dimitrie Tichindeal' implineste 198 de ani.
Datorita acestui eveniment orele au fost suspendate dupa ora 10.
Am avut onoarea sa cant impreuna cu celelalte fete din corul scolii si vreau sa zic ca m-am simtit extraordinar.
Azi fiind si ziua cand in sfarsit primim si noi o clasa.
Dupa ce s-a terminat micuta 'festivitate' ne-am intors in clasa si am participat la un concurs de cultura generala.
Apoi am cantat,ne-am distrat..am povestit patanii,am ras si ne-am simtit foarte bine!
Daca am avea sarbatori dinastea mai des..
M-am bucurat totusi ca am ajuns si la scoala generala de unde am plecat.
Am apucat sa vorebsc cu profu de engleza de care mi-e asa de dooor..si eram foarte incantata;dar din pacate pe profa de romana n-am mai apucat sa o vad.
Era destul de ciudat sa intru acolo in scoala,aveam o senzatie destul de ciudata..
Era asa micuta si totusi aveam o gramada de flashbackuri.
Se pare ca oricat de rau sau bun ar fi un lucru,tot il vrei putin inapoi dupa aceea.

Singurul meu animalut..

Imi aduc aminte ziua aia cand am mers la magazinul de animale.
Era o zi ploioasa de 14 aprilie,primavara...
Mama mi-a promis ca imi ia un porcusor de guineea.
M-am uitat in cutiuta aia plina cu chestii mici si pufoase care alergau de colo colo.
I-am spus mamei ca-l vreau pe ala maro cu creasta...ca seamana cu un leu punkist.
L-am luat,i-am pus un nume,i-am ales o cusca portocalie si l-am adus in brate.
Cand imi amintesc ca era un ghemulet nevinovat pe care imi era si frica sa-l iau in brate.
Dar apoi eram incantata si ma jucam cu el in fiecare zi..
Cu timpul s-au indragostit toti de el si a devenit un membru important al familiei.
Intr-un an s-a facut cat un pui de catel..si tot la fel de jucaus.
Din pacate insa,dupa 2 ani jumate mi s-a stins in dimineata de 4 noiembrie..
L-am privit in cusca lui cum statea cu ochii inchisi intins pe paturita lui roz.
Nu-l vazusem niciodata asa linistit si mai ales cu ochisorii inchisi...nu avea liniste niciodata.
L-am mangaiat pe cap si am fugit in camera mea plangand;nu mai rezistam sa-l vad asa.
Azi cand am ajuns acasa ma uitam la cusca goala si simteam cum mi se pun pietre in stomac..
Paturita lui roz la fel de goala varata intr-un colt.
Stau aici pe scaun si la mai putin de 1 metru,locului ii lipseste ceva.
Ma uit in gol sperand ca macar printr-un miraj am sa-l mai vad acolo.
Si atat as vrea sa-l mai vad cum se agata de marginea custii,sa ma trezeasca din somn cand bea apa,sa-l mai hranesc pe ascuns la 11 noaptea...as da orice sa mai strig macar la el odata.
Totul in camera asta mi se pare fara culoare,trista...e un sentiment ce nu-l pot descrie.
Il vreau inapoi chiar daca nu-l merit..si nimeni n-o sa ma creada.
Dar totul mi se pare in zadar..
Adio!


"Mi-a murit singurul lucru la care nu am tinut cum ar fi trebuit"