Mi-am scuturat putin capul sa ma trezesc si m-am ridicat din pat. M-am dus sa ma privesc in oglinda. Parul meu e alergat in toate partile,ochii-mi sunt tristi si obositi iar expresia fetei mele exprima efectiv mila. Dar imi spun: stii,esti totusi draguta,la prima vedere pari o fata timida,la locul ei. Tare pacat ar fi daca langa mine ar sta persoana mea la..6 ani. Cred ca mi-ar spune ca nu ar vrea sa creasca pentru a deveni asa ceva. Sau poate nici macar nu m-ar recunoaste.
Imi aduc aminte ca abia asteptam sa ajung la 15 ani,sa vad cum e. Imi doream sa fiu mai mare,sa fiu la liceu,sa fiu mai responsabila. Of cata naivitate e in mintea unui copil ! O vreau inapoi,alaturi de toata nepasarea.
Si ce-am facut eu? Ah,m-am aruncat cu capul inainte. Iar? Da normal..eu trebuie neaparat sa bag mana in foc si sa ma ard. Nu ma invat minte niciodata. Oricat as incerca sa ma indrept,n-am nicio ambitie.
Am ajuns sa ma simt un nimeni,bajocorita de cei in care mi-am pus cu drag tot sufletul.
M-am pus singura in lanturi,sunt dependenta. Sunt dependenta de o suferinta care imi face placere. Iar cand intrec limita,ma intreb oare de ce sunt privita asa?
Ar fi momentul sa ma despart de tot ce am,sa-mi deschid ochii si sa realizez ca unele vise trebuie sa ramana vise. Pardon,iluzii. Ah..si ca oamenii,lumea e rea. Vorba aia: oricat ai rupe sau ai taia o foaie,mereu va avea doua fete. Trebuie sa am incredere doar in mine si sa nu mai stau cu capul in nori. Trebuie sa stau cu capul deasupra lor,cat mai sus chiar. Cine se bucura mai mult de reusita mea decat mine?
Nu ma mai obosesc sa caut dragostea,e o porcarie. N-ai cum sa alergi dupa asa ceva,trebuie sa fii idiot ! Te gaseste ea cand te astepti mai putin,stai linistit.
Acum ma obosesc sa observ o directie catre care mi-am inchis ochii de prea multe ori in ultima vreme. Am sa fiu atenta la prieteni si la cei carora le pasa de mine. Si am sa am grija ca ei sa primeasca ce le este cuvenit. Vreau sa ajut,sa dau sfaturi,sa muncesc,sa fiu acolo pentru oameni. Imi voi face si mie un bine.
Vreau sa invat sa am rabdare,sa ma joc cu copiii si sa le zambesc. Sa nu ma mai enervez,sa nu mai port ura in suflet,sa-mi cer iertare celora pe care i-am ranit.
Nu stiu cand voi muri. Se poate intampla chiar maine dimineata cand merg la scoala sau peste jumatate de ora. Dar stiti? De aceea,de-ar fi sa inchid ochii pentru vesnicie,nu vreau sa iau toate mizeriile lumii de sus in mormantul meu.
Vreau sa ajung sa spun cu mandrie: nu ma judeca pentru trecutul meu,eu..nu mai locuiesc de mult acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu