In sfarsit! A venit acea duminica pe care o asteptam. Cu tot soarele,dragostea si fericirea ei. Imi primisem inapoi tot ce-mi doream defapt.
Parca fericirea mea se pierduse defapt in perechea de Conversi ascunsa bine sub dulap. De cum i-am incaltat am inceput sa zburd printre strazile orasului care inviase insfarsit.
Ea a venit inapoi. Se intrupase in mine intr-o dimineata fara sa realizez. S-a intors cand ma asteptam cel mai putin.
Duminica nu am mers chiar acasa,schimbasem drumul. Vroiam sa ma intorc prin locul obisnuit si sa traiesc din nou ce-am avut inainte. Insa m-am bucurat si asa de aerul cald si de norii umezi de ploaie. Era atmosfera aia din serile de vara pe la 5-6 inainte de-o furtuna. Era divin evident.
Parul meu nu mai era ravasit in zadar,soarele din ochii mei era mai plin de iubire ca niciodata si nu mai era nevoie sa-l trag dupa mine; topaia in nestire in jurul meu.
Nu stiam ca in zilele ce vor urma,soarele ma va mangaia mai dulce ca niciodata si ca sufletul meu se va incalzi din nou. A venit momentul mult iubit. Primavara cu florile ei. Imi era dor de diminetile cand ma trezeam si vedeam rasaritul care-si revarsa lumina rosie pe copaci. Parca lumina-i mai invie si vor inflori curand. Se vor albi ca de zapada parfumata si se vor delecta cu lacrimile mele.
Saptamana asta am fost pe malul Muresului. Locul acela in care toate sentimentele mele se intalnesc. Ma plimbam in partea mea fericita. Mergeam incolo,stiti voi..nu spre casa. Era atat de cald si asfaltul era atat de moale. Vedeam copiii cum se jucau fericiti prin parc si pasarelele se fugareau printre crengile copacilor facand atata zarva care ma faceau sa zambesc cu gura pana la urechi. Peisajul imi amintea intr-un fel de o dimineata de Pasti. Mai ales ca ii apucasera pe niste cocosi cantatul.
Sufletul meu se umpluse de atata bucurie incat imi venea sa ma opresc in mijlocul drumului si sa-mi tip fericirea pana la Dumnezeu si inapoi.
Imi era dor sa le simt imbratisarea,caldura,dragostea. Cuvintele de altadata,mainile ce le incalzeau pe ale mele atat de inghetate,aerul pe care il respirau in fata mea. Briza de seara si parfumul.
M-am intors seara,cum bine obisnuiesc. O luam catre casa vesela,cu privirea nostalgica catre apus. Era o liniste sublima in care imi auzeam doar pasii si gandurile.
Ajunsa din nou in locul acela de 'intalnire',m-am speriat destul de tare. M-am intalnit cu mine din nou. Insa eram eu cea trista. Atat de trista incat incepuse sa-mi raceasca sufletul. S-a uitat la mine cu atata durere,n-a mai zis nimic,nici n-a mai luat-o la pas cu mine. S-a intors pe partea cealalta a malului,de unde venisem eu prima data. S-a infofolit bine si cu capul plecat a luat-o pe drumul cu copacii ofiliti. Imi lasase in ochi parca un mesaj: ...ne vedem la iarna.
"Un fir de iarba verde, o raza-ncalzitoare,
Un gandacel, un flutur, un clopotel in floare,
Dupa o iarna lunga si-un dor nemarginit
Aprind un soare dulce in sufletul uimit!"
Sfarsitul Iernii - Vasile Alecsandri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu